Administratie

Mai aproape de Dumnezeu!

biserica-3Mai aproape de Dumnezeu! De fapt…  mai aproape de o biserică! Ani de zile au aşteptat locuitorii din cartierul Turnătorie, de pe strada Păcuri şi celelalte din zonă, să aibă şi ei biserica lor. O biserică la care să poată ajunge cu mai multă uşurinţă. Şi… visul lor prinde contur. După ce Preafericitul Daniel a văzut proiectul referitor la ridicarea unui nou aşezământ, consilierii locali au vizitat zona şi s-a stabilit că, în Câmpina, vom avea şi ce-a de-a şaptea biserică. Pe strada Bistriţa. Horia Tiseanu, primarul municipiului Câmpina: „Pe acest teren va fi ridicată o biserică. Va fi înfiinţată o nouă parohie! Sperăm ca toţi locuitorii din zonă să ajute la ridicarea acestei biserici. ”
În vederea construirii bisericii din cartierul Turnătorie, Consiliul Local Câmpina a cedat anul trecut 800 de metri pătraţi Episcopiei Bucureştilor. La această suprafaţă se vor adăuga şi terenurile care până acum au fost închiriate celor care locuiesc în zonă. Aşadar, Câmpina va avea o nouă biserică, în mijlocul unei comunităţi destul de numeroase. Horia Tiseanu: „Terenul este situat între locuinţele din zonă. Primăria şi Consiliul Local au făcut ceea ce trebuia făcut. Vestea bună este că demarează această construcţie.” Capre… câini…găini! Şi câteva grădini cu garduri care arată ca o mahala. Toate vor dispărea atunci când o să apară biserica. „Cred că este un lucru benefic pentru comunitatea din acest cartier… eu sunt foarte mulţumit! Să se ridice o biserică! Poate în acest fel vom avea mai multă curăţenie!” Oamenii se aşteaptă ca, odată cu ridicarea unei biserici, şi această zonă a municipiului Câmpina o să intre în rândul lumii. Pe lângă curăţenia sufletească, se aşteaptă să apară şi curăţenia legată de viaţa de zi cu zi, cea pe care nu prea o mai suportă. Relu NISTOR

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co