Editorial

Îngerului personal, în luna ianuarie…

M-am tot gândit şi încă nu îmi vine să bag mâna în foc că Dumnezeu, oricât de mare îi este puterea şi oricât de bun şi de iubitor este, poate sta în fiecare clipă cu ochii pe toată lumea. Cu ochii pe toată lumea…, adică pe fiecare dintre noi, deci şi pe mine, personal. Nu mă înţelegeţi greşit, nu e o minimalizare, o reducere la un absurd religios a măreţiei divine, ci pur şi simplu parcă ar fi o onoare prea mare ca Dumnezeu însuşi să-mi acorde permanentă atenţie…, mie, insignifiantului. Poate a trasat sarcina asta altcuiva…, vreunui înger cu atribuţii spirituale mai limitate sau chiar unidirecţionale. Spre mine…
În plus, dacă aş fi sigur că Dumnezeu este în permanenţă cu ochii pe mine, cu mine, aş putea să mă cred atât de special, încât aş prinde curajul nebun al invincibilităţii. Cum să nu pot fi cel mai tare la slujbă, dacă divinitatea mă învăluie cu privirea ei? Cum să mă îmbolnăvesc, dacă uitătura asta ne leagă permanent? Cum să nu pot câştiga la loto dacă am aşa o conexiune scurtă, ca un fir roşu, cu Atotputernicul? E oare posibil să dau rateuri într-o aşa conjunctură?
Dar dacă am, cu adevărat, doar un înger cu sarcini precise care mă păstoreşte, care îmi dă ce e de dat, atât cât să nu-mi bage şi-n traistă?
Ei bine, nici aşa nu ar fi prea rău. Îl rog pe el, primul, să-mi dea anul acesta sănătatea şi noroc şi îi promit că de restul o să am eu grijă! Adrian RADULESCU

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co