Editorial

Iar n-am avut mână bună

Alegerile locale au trecut ca o partidă de poker. Una încinsă la masa sorţii între politicianul versat, camuflat, de 20 de ani încoace, în aceeaşi haină – de-acum ponosită – a moralităţii şi cetăţeanul de rând, cu mânecile suflecate. Unul are ochelarii de soare în buzunar, gata să-şi privească adversarul în ochi, şi e aşezat calm, pe scaunul cu spătar înalt, împieliţat până la drăcovenie. Celălalt, sedus între două respiraţii de mirajul câştigării unei vieţi mai bune,
şi-a lăsat sacoşa la piciorul mesei şi şi-a ridicat cărţile stând în picioare. Potul e universal valabil, pentru toate familiile de români, de aici şi de dincolo, dar, din păcate, jocul e banal până la obişnuinţa cotidiană. Politicianul e „servit” şi calmul cu care priveşte royala îmi dă de înţeles că nici măcar nu e nevoie să pun semnul exclamării la finalul frazei. Oare ştia dinainte?
Cetăţeanul de rând e victima sigură a unei mâini proaste. Cu doar o “coaliţie” de valeţi şi un as independent nu prea ştie ce să facă. Schimbă la maxim şi nu întoarce cărţile primite una câte una, ci toate o dată. Le aruncă o privire, dar nu înţelege nimic. Sângele îi năvăleşte în creştet şi e incapabil să raţioneze. I-a ieşit ceva? Nu…, o singură carte mare, o damă prost desenată, de nici măcar nu-şi dă seama dacă e o curvă sau o bocitoare.
Când pierzi la nesfârşit, nici nu mai ştii sigur dacă pokerul e joc de noroc sau e vina ta. Oare n-a mizat bine? Oare trebuia să arunce asul? Adrian RADULESCU

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co