Actualitate

Goana după sare – La Slănic, camioanele stau la coadă la încărcat

coada-la-mina-de-sare-2În această perioadă, începând de la poarta salinei, numeri tir după tir până ajungi la sută.
Doar jumătate apucă să încarce într-o zi, restul îşi prelungesc aşteptarea.

Zăpada căzută în ultimele zile în toată ţara le-a dat mari bătăi de cap drumarilor. Se aşteptau la o iarnă uşoară, dar s-au înşelat. Acum, stocurile sunt insuficiente pentru şoselele din România şi, din această cauză, firmele de deszăpezire au luat cu asalt salina Slănic. Tirurile au creat cozi pe zeci de kilometri, iar şoferii sunt nevoiţi să aştepte chiar şi două zile până le vine rândul la încărcat. Solicitările vin şi din străinătate, de la firme din Germania şi Ucraina. „Aştept la codă de o zi, pentru că au prioritate maşinile din străinătate. Nu ştiu de ce merge atât de greu. Ne-am enervat foarte tare că cei care vin din Germania trec în faţă pentru a-şi încărca sacii şi nu este normal. Este frig, nu avem unde dormi, însă altă soluţie nu avem. De la Crăciun şi până acum tot car sare pentru toate districtele de pe Valea Prahovei”, a spus Ion Ungureanu, unul dintre camionagii care vin după marfă la salină.

Producţie de 1.500 de tone
În fiecare zi şi noapte, utilajele extrag din mină tone de sare, care ajung în basculantele drumarilor. Muncitorii abia mai fac faţă solicitărilor. Deşi angajaţii lucrează în trei schimburi, cozile de la intrare sunt parcă interminabile. „Vin foarte multe camioane pentru că drumarii nu şi-au făcut aprovizionarea din timp şi acum, pe ultima sută de metri, încearcă să facă rost de sare. Producţia zilnică este de maxim 1.500 de tone, vrac şi însăcuită, iar cerinţele sunt foarte multe. Tocmai din această cauză se stă la coadă şi două zile”, a precizat directorul tehnic al minei, Liviu Mihăilescu. Zilnic, peste 100 de camioane aşteaptă să încarce sarea, însă numai 50 apucă să se aprovizioneze. A. A.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co