Eveniment

Festivalul „Zilele Comarnicului”

festival-zilele-orasului-coOraşul Comarnic a fost luat cu asalt, la sfârşitul săptămânii, de mii de turişti veniţi din toate colţurile ţării la a V-a ediţie a festivalului „Zilele Oraşului Comarnic”. Deschiderea evenimentului a fost făcută, vineri, de reprezentanţii administraţiei locale, în prezenţa senatorului George Severin şi a mai multor oficialităţi judeţene. Tot în prima zi a festivalul, a fost inaugurat şi podul care trece peste râul Prahova şi  care leagă Cartierul Ghioşeşti de centrul oraşului. Până acum, traversarea s-a făcut pe o punte pietonală, iar cei care circulau cu maşina erau nevoiţi să facă un ocol de câţiva kilometri. Localnicii au lăudat investiţia şi i-au felicitat pe cei de la conducerea oraşului pentru că au reuşit să le faciliteze accesul către case. Seara, toată lumea a gustat din bucatele tradiţionale preparate de comercianţi şi s-au încins hore în faţa scenei. „Mâncarea este excelentă, aici, la Comarnic. Am venit cu familia şi ne-am comandat câte un bulz făcut la grătar şi câte o bere. Festivalul a fost reuşit şi ne-am distrat foarte bine. Primarul ne-a surprins plăcut în acest an şi îl felicităm”, a spus un localnic. Dacă cei mari s-au ospătat la terase, cei mici „au gustat” puţină adrenalină într-un parc de distracţii. Surprizele pregătite de organizatori pentru această ediţie a festivalului i-au atras pe turişti ca un magnet. Sâmbătă seară, locul a devenit neîncăpător, pentru cei care s-au înghesuit să urmărească spectacolul. Ackent, Fly Project, Pay&Win şi Voltaj au încins atmosfera. Ultima zi a evenimentului a fost rezervată muzicii populare. Puiu Codreanu, Maria Cârneci, Maria Dragomiroiu, Carmen Şerban şi Tinu Vereşezan au adus voia bună şi distracţia în Comarnic. Spre festival-zilele-orasului-coregretul participanţilor, festivalul s-a încheiat duminică, la miezul nopţii, cu un impresionant foc de artificii.Adelina ANEI

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co