Editorial

Eutanasierea, o boală de inimă a omului modern

În urmă cu vreo jumătate de an, am cumpărat de la obor un căţeluş… Mic, negru, cu câteva pete albe asortate perfect cu dragostea policromă de animăluţe a familiei mele. Îl vindea un bătrân ştirb şi surd, care rostea cu greu propoziţia de marketing: “Creşte mic! Luaţi-l domnu’, că creşte mic!”
Nu ştiu dacă mi-a fost mai milă de moşneagul care, deşi spunea că e venit de la Văleni, tot părea desprins din altă lume şi de prin peisajele altor meleaguri, sau de potaia caraghioasă, cu gene albe, ţinută legată de gât cu un cordon negru, de capot. Ai fi jurat că e un frame dintr-un basm al copilăriei despre fiinţe sărmane. M-am înveselit doar când partenerul meu de afacere stradală mi-a livrat marfa însufleţită, ambalată într-o pungă de un leu…
Sigur, nu l-am lăsat pe noul meu prieten Micky să stea în interior. L-am cărat în palme până acasă, unde am constatat că era atât de simpatic încât peste o sută de căpuşe îl adorau până la sânge. L-a plăcut chiar şi motanul portocaliu, la rândul său mândru purtător de… purici. Am rezolvat problema cum am ştiut eu mai bine: am dat câinelui o picătură de soluţie destinată pisicii şi am pus după ceafa mâţei o picătură deparazitantă pentru uz canin!
Am greşit, evident, dar ce mai contează când finalul e unul fericit? Micky are acum un stăpân, un coteţ şi, că tot vine iarna, un motan cu care să se învelească!
Adrian RADULESCU

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co