Prahova ar putea deveni, în perioada imediat următoare, unul dintre principalele puncte de atracţie pnentru turiştii români, dar şi pentru cei străini care vizitează România.
În cadrul proiectului Drumul Vinului, comuna Valea Călugărească a reuşit să acceseze fonduri prin Programul Operaţional Regional pentru Promovarea Potenţialului Turistic şi Crearea Infrastructurii Necesare, în scopul creşterii activităţii României ca destinaţie turistică, cu ajutorul proiectului “Încursiune în... Citeste mai departe »
În perioada 20-31 octombrie 2011, se va desfăşura recensământul populaţiei şi al locuinţelor. Care este metoda de recenzare, ce se întâmplă cu cei care nu sunt găsiţi acasă, cine răspunde la întrebările recenzorilor în locul lor, dar şi cum vor fi înregistraţi turiştii, sunt câteva întrebări la care am încercat să răspundem în continuare.
Prin strategia elaborată de Institutul Naţional de Statistică, se va extinde fondul de informaţii care să caracterizeze evoluţia în timp... Citeste mai departe »
Dedicat turiştilor şi sinăienilor, proiectul „Biblionet-lumea în biblioteca mea”, a prins contur la Centrul Cultural Carmen Sylva. Săptămâna trecută au fost primite procesele verbale de donaţie, urmând ca echipamentele să sosească în cel mai scurt timp. Instituţia culturală din Sinaia va primi patru calculatoare echipate cu webcam şi microfon, imprimantă şi un videoproiector.
Directorul Centrului Cultural Carmen Sylva consideră că accesul gratuit la internet este benefic pentru toţi... Citeste mai departe »
Ca în fiecare an, în această perioadă, începe să se contureze încet, dar sigur, noul cartier de pe Valea Cerbului: cel al rulotelor.
Primii turişti au ajuns deja în zona de campare de pe Valea Prahovei şi vor pleca spre casă abia la toamnă, când se va lăsa bruma. Deja, fiecare şi-a amenajat cum a ştiut mai bine locul: au fost plantate flori şi s-au montat garduri în jurul garsonierele pe două roţi. Desigur, au fost amenajate şi bucătăriile, care sunt dotate cu strictul necesar. „Mă... Citeste mai departe »
Au sfârâit grătarele de 1 Mai pe Valea Cerbului din Buşteni, iar berea a curs din belşug. Sute de turişti au luat cu asalt zona de campare şi s-au distrat alături de prieteni şi familie, uitând pentru câteva ore de muncă şi de grijile cotidiene.
Ploile anunţate de meteorologi n-au ajuns la munte, spre bucuria turiştilor care şi-au programat din timp să evadeze pentru o zi la poalele Bucegilor. Oamenii spun că în fiecare an sărbătoresc ziua de 1 Mai la picnic şi că deja a devenit o tradiţie... Citeste mai departe »
Bucurie mare pe Valea Prahovei printre împătimiţii sporturilor de iarnă. A nins mai ceva ca în sezonul rece la munte, iar pârtiile au fost redeschise. În staţiunea Azuga, sute de turişti au luat cu asalt domeniile schiabile, dar şi centrele de închirieri care au fost suprasolicitate.
Vestea că se schiază la munte s-a răspândit repede printre împătimiţii sporturilor de iarnă, care nu se mai aşteptau să se redeschidă sezonul, mai ales că din punct de vedere calendaristic ar trebui să fie... Citeste mai departe »
Hotelierii din Buşteni reuşesc să aibă un grad mare de ocupare şi în extrasezon, mai ales la sfârşit de săptămână. Oaspeţii sunt atraşi cu pachete în care se practică reduceri la tarife, dar şi oferte în care o seară de cazare este gratuită. În plus, clienţii beneficiază de plimbări pe munte din partea casei, petreceri rustice şi surprize din partea casei.
Patronii mai multor pensiuni din Buşteni au înţeles că trebuie să iasă din tipare pentru a-şi forma clienţi fideli. Turiştii... Citeste mai departe »