Numărul cazurilor de copii abuzaţi sau neglijaţi este în creştere, în Prahova.
Dacă, în anul 2008, Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Copilului (DJPC) Prahova a primit 978 de sesizări, dintre care 76 s-au dovedit nefondate, în 2009, asistenţii sociali au descoperit, în urma sesizărilor, toate fondate, 992 de copii abuzaţi în diverse forme. „Am avut 136 de cazuri pe abuz fizic, 74 pe abuz psihic, 11 de abuz sexual şi 771 de neglijenţă. Majoritatea se referă la copii care rămân nesupravegheaţi... Citeste mai departe »
Toată săptămâna trecută, Prahova s-a aflat sub codul galben de îngheţ. La temperaturi de minus 12 grade Celsius chiar pe timpul zilei, autorităţile locale şi judeţene s-au văzut nevoite să ia măsuri de urgenţă. Ceaiuri calde oferite pe stradă, adăpost şi pe timp de zi oamenilor fără casă, saloane în spital special pentru cazurile sociale, au fost doar câteva dintre măsurile luate de autorităţi pentru ca prahovenii să treacă mai uşor peste temperaturile negative.
La Ploieşti, primarul... Citeste mai departe »
Vineri, cursurile de la Colegiul Mihail Cantacuzino din Sinaia au fost suspendate, asta după ce trei elevi ai acestei unităţi de învăţământ au fost depistaţi cu gripă nouă. Cazurile de boală au fost confirmate ieri şi conform procedurilor, colegiul a fost închis. Conducerea instituţiei i-a anunţat pe liceeni de noile măsuri, iar acum, şcoala este în carantină. La începutul săptămânii trecute s-a confirmat primul caz de gripă AH1N1 la o elevă. Clasa în care aceasta învaţă a fost... Citeste mai departe »