Actualitate

Distracție de weekend – Karpatia Horse Show 2016, la Florești!

afis-karpatia-horseA început numărătoarea inversă pentru cel mai exclusivist eveniment hipic al anului: Karpatia Horse Show, ediția a III-a. Evenimentul se va desfășura în perioada 30 septembrie-2 octombrie, pe Domeniul Cantacuzino din Florești, Prahova, şi se adresează atât iubitorilor de cai şi pasionaţilor de echitaţie, cât și celor care apreciază farmecul domeniilor nobiliare și doresc experiențe inedite, organizatorii pregătind anul acesta o serie de activități conexe menite să redea viața domeniului de 130 de hectare.
Organizat de Asociaţia Ecvestră Hipohouse şi Fundaţia Cantacuzino Floreşti, cu susţinerea Federaţiei Ecvestre din România şi Federaţia Ecvestră Internaţională, KHS cuprinde Concursul Complet Internaţional, una, două şi trei stele concomitent cu desfăşurarea Concursului Complet Naţional, precum şi a unor clase destinate debutanţilor; Campionatul Național de Atelaj cu doi cai, disciplina   conuri; Show-uri şi demonstraţii ecvestre.
Înscrierile pentru ediţia 2016 sunt în plină desfăşurare, sportivi din numeroase  țări anunțându-și deja prezenţa.
Vineri, 30 septembrie accesul este gratuit, iar în zilele de 1 și 2  octombrie, accesul se face pe baza biletului sau abonamentului. Copiii sub 10 ani au acces gratuit dacă sunt însoțiți de un adult. Fiecare dintre cele trei zile de concurs va începe la orele 10:00 şi se va încheia în jurul orelor 18:00.

Pentru turiști, călătoria este simplă, Domeniul Cantacuzino Florești fiind situat în apropierea stațiunilor turistice din Prahova, la doar o oră de București sau Brașov. Astfel, pe lângă spectacolul ecvestru, spectatorii vor avea posibilitatea să se iniţieze în arta călăriei şi să petreacă împreună cu prietenii ori familia un week-end într-un cadru destins şi relaxat cu zone special amenajate de food&entertainment
Biletele și abonamentele pot fi achiziționate de la intrare sau on-line (http://www.bilete.ro/karpatia-horse-show-30-sept-02-oct-2016) și de la punctele de vânzare bilete.ro.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co