Actualitate

Din nou, ploiestenii nu vor avea transport public

Locuitorii municipiului Ploieşti se află în mare pericol ca, din nou, să nu aibă cu ce să circule pe teritoriul oraşului, dacă nu dispun de maşină personală şi nu îşi permit să se deplaseze cu taxiul!

Şi aceasta, deoarece angajaţii SC Transport Călători Express (TCE) se pregătesc să declanşeze o grevă generală pentru a protesta, pe bună dreptate îndrăznim să spunem, faţă de faptul că ieri, pentru a treia oară, Consiliul Local Ploieşti a refuzat să aprobe bugetul de venituri şi cheltuieli al societăţii.

Sindicatul Transportatorilor Ploiești a formulat o adresă către Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova, ce va fi înregistrată la sediul instituției şi prin care se declanșează conflictul de muncă. Următorul pas, în cazul în care medierea nu va da rezultate, este strângerea de semnături pentru declanșarea grevei generale.

În adresa menţionată sindicaliștii de la TCE Ploiești reclamă faptul că refuzul de a adopta bugetul de venituri și cheltuieli al societății le încalcă drepturile de negociere a contractului colectiv de muncă.

Sindicaliştii se pregătesc să intre în grevă generală şi pentru că doresc să obţină în acest mod majorarea fondului de salarii, ca urmare a inflației, acordarea tichetelor de masă la termen, dar și respectarea prevederilor contractuale între Primăria Ploiești și societate, conform contractului de delegare a serviciului de transport.

 

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co