Turism

Condiţii bune pentru drumeţii

drumetiOdată cu încălzirea vremii, traseele turistice din masivul Bucegi au fost luate cu asalt de iubitorii muntelui.

Profitând de zilele fără ploaie, turiştii, majoritatea studenţi, nu au mai ţinut cont că se află în plină sesiune şi au urcat pe creste pentru a se relaxa. Ei spun că traseele se află în stare bună, chiar dacă sezonul ploilor abia a trecut. “Mi-am dat seama că oraşul mă constrânge şi am nevoie să simt natura şi să fiu în spaţii libere astfel încât să dau frâu instinctelor de supravieţuire”, a declarat unul dintre turiştii care au urcat pe munte. “Sunt în sesiune şi mai am cateva săptămâni şi aveam nevoie de o zi de pauză. Vremea este perfectă, nici prea frig, dar nici prea cald şi compania este foarte plăcută”, a spus o altă persoană.

Oamenii muntelui şi-au făcut treaba
Şi salvamontiştii au profitat de vremea bună şi au refăcut o mare parte din traseele turistice care fac legătura între staţiunea Buşteni şi platoul masivului Bucegi. De acum, ei se aşteaptă la un număr tot mai mare de turişti care vor porni în drumeţii montane şi au câteva sfaturi pentru aceştia. “Traseele sunt deschise pentru oricine vrea să meargă, în funcţie de pregătirea şi de echipamentul pe care îl au turiştii. Sunt anumite porţiuni, pe anumite văi, unde sunt, încă, poduri de zăpadă, unde trebuie să aibă grijă cum calcă, pentru a nu se rupe zăpada cu ei. În rest, în funcţie de timpul necesar şi de echipament, ţinând cont că pe munte este zi de primăvară, nu sunt temperaturile de jos, sfătuim turiştii să ţină seama de aceste aspecte”, a declarat Gabriel Mândreanu, din cadrul Salvamont Buşteni – Prahova.
Cele mai căutate trasee turistice din zona staţiunii Buşteni sunt cele de pe Valea Caraiman, din Jepii Mari, dar şi cele din Valea Albă şi Valea Coştilei. Cei mai comozi au la dispoziţie potecile de la baza muntelui, ceva mai uţor de parcurs, cum ar fi spre Cascada Urlătoarea, Valea Spumoasă sau Valea Cerbului – Poiana Izvoarelor. Pentru că se anunţă vreme bună şi elevii au intrat în vacanţă, salvamontiştii şi jandarmii montani se aşteaptă la aglomeraţie mare în perioada următoare. Ei vor fi prezenţi şi vor patrula pe toate traseele pentru a da sfaturi turiştilor şi a preîntâmpina eventualele incidente. Adrian BURCEA

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co