Editorial

Clipa dintre două timpuri

Fiecare din noi are câte un moment, o altfel de clipă dedicată deopotrivă trecutului şi viitorului, în care cele două dimensiuni se unesc într-un gând, pentru a se putea separa, apoi, mai puternice. Trecutul în simţire, viitorul în speranţă…
Eu, de exemplu, desprins firesc de ştiri sociale, acţiuni şi reacţiuni electorale, cumpărături, calculul întreţinerii şi toate cele, am băut o bere la cimitir…, o bere cu tata, prima de când universul s-a rescris, invers, indecis şi imprecis, de la plecarea lui… Adică de acum un an şi mai bine de jumătate de când tata a devenit victima sau a comis ceea ce se cheamă a muri…
Am desfăcut o bere, lângă mormântul atât de uşor descriptibil în culori, dar atât de greu de colorat în mintea mea… Era mai mult galben, mai mult în flori, în frunze…
I-am vorbit despre mama şi despre mine, cu aceeaşi precizie cu care mama însăşi
i-ar fi vorbit despre mine şi despre ea, cu acelaşi dor cu care i-am vorbit în trecut despre viitor şi, poate, cu care îi voi vorbi în fiecare dată viitoare, despre trecut…
I-am vorbit despre un zmeu înălţat, în copilărie, pe capătul fiecărei idei, deasupra tuturor, în fugă…, ritmic până la împlinire!
Pe aripile lui, zboară suflarea unui înger nou, născut dintr-o respiraţie atât de familială, încât aş putea rosti-o toată…, tată! Adrian RADULESCU

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co