Actualitate

Ciclism: Bulevardul Castanilor, inchis pe 1 iulie

Primăria Municipiului Ploiești a luat decizia de a închide circulației auto Bulevardul Castanilor în ziua de duminică, 1 iulie, pentru a permite desfășurarea în bune condiții a unei competiții de ciclism.

Astfel, într-un comunicat al municipalității ploieștene se anunță că, în data de 1 iulie 2018 are loc competiția de ciclism “Road Grand Tour – Summer Kids Edition”, organizată de Primăria Municipiului Ploieşti, în parteneriat cu Federaţia Română de Ciclism.

De aceea, în intervalul orar 8:30 – 15:30, circulaţia autovehiculelor pe Bulevardul Independenţei va fi întreruptă de la Statuia lui Radu Stanian şi până la Gara de Sud.

În consecinţă, autobuzele vor circula la sensul din Centru spre Sud pe strada Bobâlna, cu staţii la Pelican şi Liceul de Muzică. La sensul din Sud spre Centru, circulația se va face pe strada Democraţiei, autobuzele urmând să oprească în staţiile 13 Decembrie, Covurlui și Muzeul de Istorie.

Traseele troleibuzelor 44 și 202 vor fi scurtate la Hale Coreco. Legătura între Centru și Gara de Sud se va face cu celelalte trasee cu parcurs în zonă.

Faţă de cele prezentate devierea traseelor poate suferi modificări în funcţie de indicaţiile agenților Poliţiei Rutiere aflaţi la faţa locului.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co