Politica

CCR a amânat din nou decizia pe dezincriminarea conflictului de interese în cazul aleşilor care şi-au angajat rude

Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat, pentru a doua oară în ultima lună, luarea unei decizii în privinţa legii privind dezincriminarea conflictului de interese – care îi scapă pe senatorii și deputații ce şi-au angajat rudele la cabinetul parlamentar înainte de 21 august 2013.

ccr

CCR va relua dezbaterile marţi, 4 octombrie.

”În materie de lege de interpretare am decis reluarea dezbaterilor pe 4 octombrie pentru continuarea verificărilor, mai ales că între timp s-a făcut un referat suplimentar şi s-au primit nişte documente de la Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Am solicitat noi nişte date suplimentare de la ANI şi le-am primit acum două zile”, a declarat preşedintele CCR, Valer Dorneanu, la finalul şedinţei.

Proiectul Legea care prevede că aleşii care şi-au angajat rudele la cabinetul parlamentar înainte de 21 august 2013 nu pot fi acuzaţi de conflict de interese a fost inițiat de actualul preşedinte al Camerei Deputaţilor din partea PSD, Florin Iordache, şi de deputatul UDMR Marton Arpad.

Acvtul normativ a fost votat de parlamentari de la toate partidele.

După adoptarea în Camera decizională, legea a fost atacată la CCR de 98 de deputaţi de la PSD, UDMR, minorităţi, plus un reprezentant PNL.

Textul sesizării a fost semnat de 76 de deputaţi PSD, 13 UDMR, 9 reprezentanţi ai minorităţilor şi un liberal, iar adresa de înaintare a sesizării de neconstituţionalitate a fost semnată de liderul deputaţilor PSD, Florin Pâslaru.

ANI a avertizat că legea contravine Codului Penal

Încă din ziua aprobării legii în Parlament, Agenția Națională de Integritate (ANI) a precizat, într-un comunicat, că legea contravine Codului Penal.

“Definiția conflictului de interese în Legea 161/2003 e suficient de clară și necondiționată de adoptarea altor reglementări”, a explicat ANI.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co