Când eram mic, vara, mergeam în vacanţă la bunicii din partea mamei, într-un sat din lunca Moldovei. După jumătate de zi petrecută la scăldat, ne astâmpăram foamea mâncând turte cu julfă – un fel de lipie coaptă pe plită, înfăşurată ca o clătită şi umplută cu seminţe de cânepă pisate şi puţin zahăr. Efectul era… deloc halucinogen şi, drept urmare, bunica cultiva cannabis fără...
Stai în Ploieşti, eşti ziarist, n-ai inspiraţie şi într-o zi nu ştii despre ce să scrii? Poluarea este un subiect care a trecut proba temporalităţii, prin permanenta sa actualitate. Şi prin plămânii noştri, bineînţeles. Oricât ar părea de banal, este mereu urmărit de semenii care înţeleg din ce în ce mai bine diferenţa dintre existenţă şi supravieţuire. Iar dacă nu ai a aduce în...
Eram la începutul clasei a VI-a când, manifestându-mă contra naturii copilăriei, am dat febra jocului pentru calmul primei întrebări adevărate: există Dumnezeu? Am început să cred cu naivitate în certitudinea unui răspuns şi, precum deţinătorul unei taine supreme, citeam pe ascuns din Noul Testament. Simţeam că era mult mai important pentru mine, şi fără îndoială scuzabil în faţa părinţilor, să fac acest lucru, decât...
Mă gândesc că un muzeu nu este altceva decât o casă a istoriei, un loc în care toate cele câte s-au întâmplat din timpuri imemoriale până astăzi se odihnesc în vârfuri de suliţe, pe cioburi de lut, cămăşi de zale… Vizitarea unui muzeu este călătoria în timp a prezentului, este un act de cunoaştere prin excelenţă, chiar un act de complicitate cu timpul. Aşa...
E duminică, 9.30. La ora la care de obicei scriam editorialul, acum aştept în staţie. Merg să-l internez pe tata şi, cu dreapta afundată în buzunar, în nădejdea căldurii, tot răscolesc inconştient totalul unui leu şi celor optzeci de bani. O sumă numai bună să-ţi zboare gândul spre un milion de euro. Hmm… Dacă l-aş avea, l-aş pune la bancă, nu l-aş ţine în...
Într-o vreme în care banii nu aduc fericirea, fiind extrem de greu de produs, statul s-a oprit din recalcularea pensiilor militare, pentru o clipă istorică egală cu apariţia ideii de tun financiar, în capul unui minister. Cât ai zice „Să trăiţi… bine!”, autorităţile au luat decizia de a înstrăina ce a mai rămas de înstrăinat pe domeniul retrocedat Peleş – wc-ul public va fi...
Erou la propriu şi la figurat, poliţistului român îi este dat deseori să trăiască senzaţii tari şi inerente, de la realitatea crudă şi empirică a câmpului infracţional, până la realitatea intelectuală, la fel de nepreparată termic, a bancurilor tradiţionale. Fie el în ţinută civilă sau în albastrul costum popular, omul legii face ce face şi constituie o echipă operativă care întotdeauna soseşte la faţa...
Cu mâna tremurândă a destinului împlinit – evident, fără voia noastră -, încheiem socotelile cu anul ce şi-a scurs şirul zilelor în cupa, de acum plină, a amărăciunii. Tragem linie peste împliniri şi dezamăgiri şi constatăm, cu surprinderea petrecăreţului autohton de cursă lungă, la masa de Revelion, că pelinul a luat locul şampaniei. Nu închinăm altceva decât un şpriţ politic, în care apa minerală...
Stăm amândoi în staţia de autobuz, asemenea unor străini uniţi de un bilet cu două capete, aşteptând următoarea cursă a anotimpului. Eu şi bradul. Decembrie a venit iar la întâlnire, punctuală ca de obicei, îmbrăcată în rochia sa de eternă mireasă nepeţită a universului. Luna asta… se întâmplă puţine, tot mai puţine… Cu excepţia noastră, a celor care vrem, parcă, să ne reinventăm într-un...
Drumul Naţional nr. 1 în sus, Drumul Naţional nr. 1 în jos… Una-două, pomenim această şosea pavată, în general, cu bune intenţii şi, în particular, în zilele însorite de vară şi weekend-uri de iarnă, cu un strat de uzură din bucureşteni, mari amatori de inspirat şi mai ales de expirat aere montane pe Valea Prahovei. Vin des… Pleacă, se întorc… Pleacă şi se întorc...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co