Actualitate

Breaza – Investiţie în infrastructură

Breaza-2În cadrul unei conferinţe de presă organizată vinerea trecută de către Primăria Breaza, s-a discutat despre stadiul actual al Proiectului „Reabilitarea şi modernizarea reţelei de străzi urbane, oraş Breaza, judeţul Prahova”.

Prin acest proiect, 22 de străzi din Breaza vor fi asfaltate şi modernizate. Printre acestea se numără: 1 Mai, Câmpului, Armata Poporului, Panduri, Colonel Popovici, Plutonier Rădulescu, Victoriei, Sunătorii, Poieniţei, Liniştei, Frunzelor, Privighetorilor,  Dorobanţi, Viitorului, Rucăreni şi Ştefan cel Mare.
Primarul oraşului, Răzvan Bălăşescu, a declarat că „în perioada asta lucrările sunt stopate, în primul rând din cauza vremii. Suntem în grafic şi cu rambursările, cei care fac parte din de proiect, constructorul, consultantul, dirigintele de şantier şi alţii sunt plătiţi în termen”. Cele 22 de străzi care au intrat în reabilitare au adus şi probleme administraţiei locale. „Sunt străzi care ne-au dat bătăi de cap, aproape toate 22. La fiecare a fost câte ceva mai special. Ba reţelele de apă foarte sus, ba reţeaua de gaze, branşamentele de gaze, înclinaţia străzilor… Fiecare stradă a avut câte ceva”, a declarat şeful Biroului Programe cu Finanţare Internaţională din cadrul Primăriei Breaza, Daniela Bunghez.

Cu bani comunitari
Proiectul de reabilitare şi modernizare a reţelei de străzi din staţiune se realizează cu fonduri europene. „Valoarea acestuia este de 48 de milioane, stadiul lor ca şi execuţie, din punct de vedere al lucrărilor efective, este de 48,75%, dar ca şi global, pe toate contractele încheiate în cadrul finanţării la 55%”, a mai spus Daniela Bunghez.
Obiectivul proiectului este îmbunătăţirea accesibilităţii oraşului Breaza, dezvoltarea serviciilor în domeniul turismului şi creşterea gradului de siguranţă a circulaţiei. E. T.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co