Actualitate

Băicoi – anul de graţie 2009!

IMG_3777Urmaşii lui Traian.
Într-o zonă relativ centrală din Băicoi, în condiţii greu de crezut, locuieşte o familie alcătuită din patru persoane. Este vorba de familia Costică şi Maria Barabulă, care, împreună cu cei doi copii, un băieţel de 8 ani şi o fetiţă de 5 ani, trăieşte în cea mai cruntă mizerie posibilă. Viaţa acestor oameni se desfăşoară între câteva uluci de lemn care se vor a fi  un bordei, acoperit cu resturi de cartoane, tablă şi folii din plastic. Spaţiul minuscul în care îşi duc traiul este burduşit cu haine vechi şi tot felul de lucruri, mai mult sau mai puţin utile. Mirosul greu, pestilenţial, pare să fie ceva obişnuit de respirat, în acest coşmar palpabil, pe care locatarii îl recunosc drept „casă”. Aceşti oameni nu au apă curentă, nu au gaze, nu au curent electric. Ceea ce este şi mai grav, nu au un serviciu stabil, trăind de la o zi la alta.
Care pot fi motivele acestei stări de degradare socială? Cum este posibil ca în plin secol XXI, în România –  „Land of Choice” – să mai existe oameni care să locuiască şi să trăiască precum în Evul Mediu? Cum este posibilă neimplicarea autorităţilor locale, a celor ce răspund de asistenţa socială, a vecinilor şi cunoscuţilor familiei Barabulă? Cum pot fi ignoraţi doi copiii minori, de doar 8 şi 5 ani, care sunt lăsaţi să trăiască, precum personajele din cărţile lui Charles Dickens? Răspunsurile se găsesc în viaţa pe care a dus-o şi o duce în continuare, Costică Barabulă.
IMG_3774Povestea banală a familiei Barabulă
Costică Barabulă este un om obişnuit, un muncitor, adică o persoană care nu a fost niciodată bogată. A existat totuşi în viaţa lui, o perioadă de oarecare stabilitate. S-a mutat în Băicoi în urmă cu 30 de ani, venind din Moldova şi angajându-se la Schela Băicoi. Cu ani în urmă, a deţinut un apartament. A lucrat un timp şi ca tractorist în agricultură, acumulând, la venerabila vârstă de 62 de ani, doar 18 ani de vechime în muncă. La un moment dat, furat de mirajul unui trai mai bun şi a unei munci mai bine plătite, şi-a vândut apartamentul, hotărât să emigreze în Canada. Nu a reuşit să-şi materializeze visul, încurcându-se în hârtii, poate nu a fost acceptat în ţara respectivă, poate că lipsa de instruire şi ignoranţa au primat în demersurile sale, finalizând cu un fiasco. A reuşit să-şi cheltuiască banii, trăind din ei cu chirie, fără să se mai angajeze pe undeva cu acte în regulă. Este o stare de fapt care durează de 15 ani! Din mila unor băicoieni, a căpătat un teren, mai bine zis un fel de viroagă, pe care Costică Barabulă a început să încropească un fel de bordei. Visa ca pe acel teren să-şi construiască o casă, proprietarii promiţându-i că nu au nici o pretenţie financiară şi că i-l vor da cu acte. Între timp, s-a căsătorit cu Maria, o femeie mai mică cu 20 de ani decât el. Soţia lui este din localitatea Păuleşti. După ce sora Mariei a vândut un teren, a contribuit la bugetul familiei cu partea ce i se cuvenea din vânzarea acestuia, cumpărând, cu soţul ei, un cal şi un porc. De cal se folosesc şi acum, cărând moloz, ori diverse ciorciobote de care unii vor să scape. Tot ce se cară cu cotiga se depozitează la ei, cu gândul că „lasă că nu se ştie la ce trebuie!”. De porc nu au apucat să se bucure, pentru că, aşa cum povesteşte Costică Barabulă, i l-a furat cineva. La omu’ sărac, nici porcu’ nu trage…
IMG_3776Luxul mândriei şi foamea, deopotrivă cu grija autorităţilor!
Întrebat dacă a făcut vreodată demersuri către Primărie, pentru a solicita ajutor social, Costică Barabulă povesteşte cum a făcut o dată cerere către primarul Spiridon. A apelat la acesta pentru a i se da materiale de construcţie, să ridice o cameră. Spune că nu a primit nici un răspuns. Dar nici nu a mai insistat: „Nu m-am dus să fac. Am luat o dată, (n.r. – ajutor social) după aia nu m-am mai dus. Nu m-am dus pe drum. Mă cunoaşte lumea! Atâţia ani în agricultură!  Râde lumea! Ce o să zică: uite, Barabulă a ajuns în halul ăla. Mi-a promis primaru’ Stătescu că o să mă ajute. Îmi face casă aicea, da’ să mai am răbdare.”
Pe de o parte, Costică Barabulă pare a trăi într-o lume ireală. Aşteaptă să-i facă primarul casă, fără să-l ducă mintea pe ce bază materială şi legală, în condiţiile în care nu a întocmit nici măcar vreo cerere în acest sens. Cea mai importantă problemă a lui este părerea lumii despre el, nicidecum ce se va alege de cei doi copii ai lui. Nu contează că micuţii habar nu au cum e să trăieşti cu un bec aprins seara în casă, cum e să faci un duş cald, cum e să trăieşti curat şi să ai o hrană caldă şi consistentă în fiecare zi, pe masă şi câte şi mai câte alte lucruri ce ţin de o viaţă civilizată.
De cealaltă parte, autorităţile se implică angajându-se verbal doar, în loc să se autosesizeze pentru protecţia celor doi copii. Costică Barabulă este cunoscut în localitate ca fiind un om care munceşte „la negru”. În loc să fie ajutat, prin găsirea unui loc de muncă potrivit pregătirii sale, cu un contract de muncă, pentru a beneficia de toate privilegiile: şomaj, asistenţă medicală gratuită, vechime în muncă etc., el este încurajat, practic, de 15 ani, să ducă o viaţă de „hippie de Băicoi.” Dincolo de modul de viaţă cu care s-au obişnuit Costică Barabulă şi soţia sa Maria, există responsabilitatea societăţii în care aceştia trăiesc, faţă de cei doi copii nevinovaţi. Singurul venit sigur şi legal pe care îl au soţii Barabulă sunt alocaţiile copiilor. Din cauza situaţiei precare în care se găseşte, lui Costică Barabulea îi este teamă să nu-i fie luaţi copii în grija statului. Şi odată cu ei şi alocaţia.
Ca o concluzie a acestui caz, se ridică o întrebare complexă: când au fost ultima oară reprezentanţii Biroului de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Băicoi, în fieful familiei Barabulă şi ce măsuri au luat în urma condiţiilor constatate în care trăiesc cei doi copii? (I. L.)

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co