Actualitate

Au scapat de urs petrecand o ora si jumatate in varful bradului

Doi tineri din București au trecut printr-o spaimă cumplită, sâmbătă noapte, când s-au trezit față în față cu ursul pe traseul Jepii Mici.

Norocul lor a fost că au reuşit să se urce în viteză până aproape de vârful unui brad, unde au și rămas timp de o oră și jumătate până la sosirea jandarmilor montani.

Potrivit comandantului Jandarmeriei Montane Prahova, Andrei Dumitrache, tinerii au coborât de la Babele pe traseul Jepii Mici, când, la un moment dat, s-au întâlnit cu un urs. S-au speriat și s-au urcat într-un brad, au intrat în panică și nu au mai putut să înainteze, mai ales că era şi noapte.

Au apelat 112 și au solicitat sprijinul jandarmilor, care s-au deplasat cu o echipă alcătuită din șase oameni, i-au găsit după o oră și 20 de minute și i-au adus în Bușteni.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co