Actualitate

AJOFM la Comarnic

sediu-nou-ajofmAgenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă a deschis un nou punct de lucru în zona superioară a judeţului Prahova. Sediul se află în Comarnic şi a fost pus în funcţiune săptămâna trecută. Spaţiul agenţiei este situat chiar în centrul oraşului, lângă Poştă, iar aici pot venit pentru viza lunară, dar şi pentru depunerea dosarelor şomerii din Azuga, Sinaia, Comarnic şi Breaza. „Este o decizie pe care noi am luat-o cu câteva luni în urmă. Ne lipsea un spaţiu, am făcut apel către primăriile din zonă, iar cea din Comarnic a fost prima care s-a oferit să ne sprijine în acest sens. Iată că s-a concretizat proiectul prin spaţiul pus la dispoziţie de administraţia locală, încercând să fim mai aproape de şomerii din zonă. Numărul lor a crescut foarte mult în ultimul timp şi dorim să-i ajutăm pentru a se deplasa cât mai puţin pentru depunerea dosarelor şi viza lunară”, a declarat şeful serviciului Agenţiei Locale Câmpina, Liliana Vasile. Pe Valea Prahovei sunt peste 1500 de şomeri, iar agenţia a publicat lista cu cele 800 de locuri de muncă disponibile în zonă. AJOFM Prahova va organiza pe 18 iunie, la ora 9.00, bursa locurilor de muncă în Ploieşti, la Casa de Cultură a Sindicatelor, la Câmpina, în Casa Municipală de Cultură «Geo Bogza» şi la Vălenii de Munte, la Casa de Cultură. A. A.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co