Actualitate

Afaceri ilegale cu… plante

Oamenii legii prahoveni au reuşit, săptămâna trecută, să destructureze o grupare înfracţionale specializată pe trafic cu substanţe etnobotanice şi cannabis, care plasa marfa ilegală în localităţi din zona din centrul judeţului.

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti – Serviciul Antidrog, sub coordonarea procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti au stabilit că gruparea era formată din zece persoane, care îşi derulau afacerile necurate aprovizionându-se cu droguri de la dealeri din Constanţa şi Bucureşti. ”Din cercetări a rezultat faptul că membrii grupării se aprovizionau cu substanţele ilicite de la dealeri din Constanţa şi Bucureşti, existând o adevărată reţea de distribuţie a acestora către numeroşi consumatori din localităţile Câmpina, Poiana Câmpina, Breaza, Băicoi, Măgureni, Scorţeni, o parte fiind minori. Un singur pliculeţ era vândut cu 20-30 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, inspectorul Dan Radu.

Descinderi în forţă
Pentru a-i prinde pe cei care erau suspectaţi de comiterea infracţiunilor, oamenii legii i-au urmărit pe aceştia câteva luni la rând, în perioada aprilie-octombrie, după care au organizat patru percheziţii domiciliare. Cu această ocazie, poliţiştii prahoveni au fost găsit aproximativ un kilogram de substanţe psihoactive, patru grame de cannabis, ambalaje de substanţe psihoactive, instrumente pentru porţionarea şi ambalarea acestora şi cântare electronice. ”În faţa procurorilor au ajuns, pentru audieri, peste 30 de persoane. La finalizarea  cercetărilor, procurorul de caz a dispus trimiterea în judecată a zece persoane, din care şase sunt aflate în stare de arest preventiv”, a mai declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova, inspectorul Dan Radu.
Suspecţii riscă, acum, să-şi petreacă următoriii opt ani din viaţă în spatele gratiilor, dacă vor şi găsiţi vinovaţi de trafic de stupefiante şi vor fi condamnaţi de instanţa de judecată. Mariana BADEA

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co