Actualitate

Actorii ploiesteni, pe scena Teatrului Mic din Capitala

Actorii Teatrului „Toma Caragiu” din Ploieşti vor sustine, marţi, 15 mai, de la ora 19.00, pe scena Teatrului Mic din Bucureşti, o reprezentaţie a spectacolului “The Night Alive”, de Conor McPherson, o producţie a secţiei Dramă, în regia lui Cristi Juncu.

“The Night Alive” vorbeşte despre eroismul neaşteptat din viaţa de zi cu zi şi despre durerea corozivă a singurătăţii. Conor McPherson aduce la lumină, în stilul său personal, căldura şi omenescul care pot exista chiar şi în cele mai improbabile situaţii.

Publicul bucureştean este aşteptat să asiste la un spectacol despre oameni care au curajul să înfrunte trecutul şi să îşi asume propria poveste.

Din distribuţia spectacolului fac parte Bogdan Farcaş (în rolul lui Tommy), Ioan Coman (în rolul lui Doc), Ada Simionică (în rolul Aimee), Paul Chiribuţă (în rolul lui Maurice) şi Andrei Radu (în rolul lui Kenneth).

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co