Actualitate

37,53% promovabilitate – Câmpina, sub nivelul general al judeţului

Cele cinci instituţii de învăţământ din municipiul Câmpina care au organizat Bacalaureat au obţinut rezultate variate, de la foarte bune, cum este cazul Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu”, până la polul opus, la care se situează Grupul Şcolar Industrial de Construcţii de Maşini. Această din urmă instituţie de învăţământ are cel mai slab procent de promovabilitate dintre toate liceele, colegiile şi grupurile şcolare de pe Valea Prahovei. La nivel de judeţ, gradul de trecere de acest examen a fost de 45,49%.

“Pe tranşe de învăţământ, la învăţământul de zi, procentul este de 49%. Ceea ce ne coboară este învăţământul seral, cu 10,11% procent de promovare, învăţământul fără frecvenţă, cu 10% procent de promovare, şi învăţământul cu frecvenţă redusă, cu 7,34% procent de promovare. Avem, la nivel de judeţ, opt licee în care procentul de promovare este de peste 90%, avem zece licee la care procentul este între 50 şi 90% şi, din nefericire, 30 de licee la care procentul de promovare este sub 50%”, a declarat inspectorul Şcolar general al ISJ Prahova, Horia Toma.

– Colegiul Militar “Dimitrie Cantemir” din Breaza – 92 elevi înscrişi, 92 prezenţi, 3 respinşi – 96,7% promovabilitate;

– Liceul Teoretic “Aurel Vlaicu” din Breaza – 122 elevi înscrişi, 116 prezenţi, 60 respinşi – 42,27% promovabilitate;

– Liceul UCECOM “Spiru Haret” din localitatea Breaza – 10 elevi înscrişi, 10 prezenţi, 9 respinşi – 10% promovabilitate;

– Colegiul “Mihail Cantacuzino” din localitatea Sinaia – 174 elevi
înscrişi, 162 prezenţi, 60 respinşi – 62,96% promovabilitate;

– Grupul Şcolar “Simion Stolnicu” din localitatea Comarnic – 76 elevi
înscrişi, 72 prezenţi, 41 respinşi – 43,05% promovabilitate;
– Colegiul “Ion Kalinderu” din Buşteni – 180 elevi înscrişi, 166 prezenţi, 131 respinşi – 21,8% promovabilitate;

– Liceul Teoretic Azuga – 23 elevi înscrişi, 22 prezenţi, 9 respinşi – 59,09% promovabilitate;

– Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu” din Câmpina – 143 elevi înscrişi, 143 prezenţi, 10 respinşi – 93% promovabilitate;

– Grupul Şcolar Industrial Energetic Câmpina – 200 elevi înscrişi, 199 prezenţi, 113 respinşi – 43,21% promovabilitate;
– Colegiul Tehnic Forestier Câmpina – 128 elevi înscrişi, 127 prezenţi, 82 respinşi – 35,43% promovabilitate;

– Colegiul Tehnic “Constantin Istrati” din Câmpina – 285 elevi înscrişi, 274 prezenţi, 228 respinşi – 16,78% promovabilitate;

– Grupul Şcolar Industrial de Construcţii de Maşini Câmpina – 100 elevi înscrişi, 63 prezenţi, 58 respinşi – 7,93% promovabilitate;

– Grupul Şcolar “Carol I” din Valea Doftanei – 32 elevi înscrişi, 31 prezenţi, 22 respinşi – 29,03% promovabilitate.
Mariana BADEA; Adrian RADULESCU

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co