O uzină care în anul 1990 număra aproape 3.700 de angajaţi, a ajuns, acum, să aibă doar 650. Este cazul SC Hidrojet Breaza, ajunsă în pragul falimentului. Singura șansă de redresare, pentru toți acești oameni și alți locuitori ai orașului este construirea unui parc industrial pe platforma fabricii.

Reporter: Se cunoaşte în general despre SC Hidrojet că, de câţiva ani, trece prin momente financiare dificile, fiind la un pas de a dispărea de pe piaţă. Care sunt motivele acestei decăderi?

Şerban Răşină: Hidrojet Breaza avea, în 1990, aproape 3.700 de angajaţi. Acum mai are doar 650. Evoluţia numărului de salariaţi a fost tot timpul în scădere. Pe de o parte ca urmare a pensionărilor, pe de altă parte şi din cauza unor programe de concediere colectivă din cauza scăderii fabricaţiei, cei concediaţi primind salarii compensatorii în funcţie de starea financiară a societăţii, la momentul respectiv. Problema cea mai gravă constă în faptul că România a fost dezindustrializată în mod clar. Noi, făcând piese pentru motoare diesel, în momentul în care nu mai sunt fabricanţi de motoare diesel în România, normal că nu mai ai pentru cine fabrica. În aceste condiţii, ultima lovitură pentru noi a fost închiderea Uzinei de Tractoare Braşov. Acest fapt a produs efecte colaterale cum ar fi şomajul dar, din cauza creşterii economice în anii 2004-2008 nu s-a văzut pregnant, în piaţa forţei de muncă.
În momentul în care liberalismul a venit la putere în România în 2004, trebuie să spun că a fost anul căderii firmei noastre, în mod abrupt. Este vorba de măsurile economice şi administrative care au fost luate în mandatul guvernului Tăriceanu. De exemplu, s-a privatizat Dacia Piteşti. Vreau să vă spun că eu dădeam 6.500 de balamale pentru uşi, pe zi. Cum a fost preluată de Renault, nu am mai dat nici una. Nici unul dintre actualii furnizori români ai Daciei Piteşti, care sunt în număr de 54, nu au acţionariat românesc. Toate firmele care sunt în acest moment furnizori către Dacia Piteşti sunt firme construite de către vechii furnizori francezi, pe teritoriul nostru. Raportat la situaţia Daciei Piteşti se poate spune că este vorba de un transfer de profit, de la statul român către alte state, prin privatizare, cu menţinere, e drept, al unor locuri de muncă.

Reporter: Cum aţi acţionat ca manager, dată fiind această situaţie creată?

Şerban Răşină: În iunie 2007, când am constatat că nu mai pot suporta plata datoriilor fiscale, am declarat starea de insolvenţă voluntară a societăţii. Am făcut un program de reorganizare în care creditorii să fie plătiţi prin vânzarea activelor fabricii.
M-am restrâns în două hale, mutând aproximativ 2.000 de maşini unelte, luate după o poziţie şi puse pe o altă poziţie. Rămân 45. 000 mp suprafaţă construită şi vreo 50.000 mp de teren liber, ca să vând hală cu hală. În 2009 a apărut criza. Mi-am dat seama că este exclus să mai cumpere cineva, măcar o singură hală. Am avut oferte, dar preţurile oferite erau mult mai mici decât preţurile de evaluare.

Reporter: Se vehicula ideea construirii uni parc industrial. Ce puteţi spune despre acest lucru?

Şerban Răşină: Am avut o discuţie la Consiliul Judeţean. Preşedintele Consiliului Mircea Cosma m-a susţinut în ideea de a face o anexă a unui parc industrial la Breaza. În acest moment, suntem în reorganizare judiciară, aprobându-se acest program la începutul anului 2008. În acest program, am reuşit să plătim doar vreo 20-30 de miliarde, care au însemnat vânzarea, către firma URAREF Breaza, a cantinei şi a unui teren aferent acesteia, la un preţ corect. Banii s-au dus la creditori, adică la bugetul de stat. În aceste condiţii, cu atât mai mult acest parc industrial este important, având o bază legală prin ordinul Ministerului de Finanţe, nr. 486 din 2007. Atunci a început această procedură pentru firmele aflate în insolvenţă. Din păcate, trebuie să recunosc că pentru instituţiile fiscale este mult mai simplu să vândă active în faliment decât să organizeze o procedură de dare în plată, care are foarte multe hibe legislative. Astfel că, de un an de zile de străduim să depunem toată documentaţia, lovindu-ne de proceduri greoaie. De exemplu, am făcut o evaluare a activelor pe care vrem să le dăm în plată, în jur de 250 miliarde lei (vechi) şi am ajuns cu toate actele la Direcţia de Finanţe. Aceasta ne solicită două avize pentru a fi luate în plată şi la Ministerul Muncii şi la Ministerul Sănătăţii. Dar aceste avize nu se pot lua, fiind ilegale, pentru că administratorul tuturor datoriilor este Ministerul de Finanţe. Aceste hârtii cerute în timpul procedurii, nu fac decât să treneze, o situaţie care poate să fie rezolvată într-o zi, dacă se strânge toată lumea cu putere de decizie, după care consiliul Judeţean devine stăpân.
Avantajele unui parc industrial constau în a mai exista o şansă pentru cei 650 de angajaţi de a mai avea un loc de muncă, într-o lună, două, trei, putând să apară posibilităţi de a face altă fabricaţie, care să nu aibă legătură cu specificul nostru, creându-se alte locuri de muncă. În condiţiile în care s-ar închide fabrica, intrând în faliment, toată lumea ar fi la uşa primăriei după ajutoare sociale, Breaza nemaiavând nici o posibilitate de a câştiga vreun ban.

Reporter: Sunteţi cel mai important client pentru SC Hidro Prahova. Dispariţia SC Hidrojet va însemna şi dispariţia acestei societăţi?

Şerban Răşină: Factura de apă curentă a uzinei este de 427 de milioane de lei vechi. Sunt la zi cu plata facturii de apă. Dar, falimentul SC Hidro Prahova va fi instantaneu dacă uzina se va închide!

Reporter: Până se va concretiza parcul industrial, există riscul unui nou val de concedieri pentru cei 650 de angajaţi rămaşi?

Şerban Răşină: Aşteptăm decizia Ministerului de Finanţe, de care depinde construirea parcului industrial. Dacă nu vor aproba, vom închide fabrica. Şansa oraşului Breaza este construirea acestui parc industrial pe platforma Hidrojet. Dacă nu se realizează, Breaza va fi un oraş mort, în câteva luni de zile! În doi ani îmi expiră programul de reorganizare judiciară. Dacă nu-mi voi putea plăti datoriile integral până la data expirării, se va declanşa procedura de faliment. Dar acum nu am cum să vă spun că doi oameni, zece sau cincizeci, vor fi disponibilizaţi în aceşti doi ani.Carmen NEGREU