Orice se poate spune despre învăţământul românesc, numai că şi-a piedut semnele întrebării din coada sistemului, nu. Sunt din ce în ce mai multe şi mai aduse de spate, de parcă ar purta cu sine povara genetică a tuturor inteligenţelor naturale care de vreo 20 de ani încoace au inseminat artificial celula cunoaşterii mioritice. Învăţământul e schimonosit continuu de chinurile facerii… Sarcina e una peste poate şi peste toate, iar ecografiile – curat ghinion!- ne înfăţişează rodul stând cu fundul spre creatori. Unii l-ar vrea băiat, modern, performant şi incoruptibil, alţii l-ar vrea fată, astfel încât să fie capabil a da României o puzderie de tineri deştepţi şi educaţi, iar noi.. l-am vrea o dată!
Miniştrii, parlamentari şi toate moaşele din Casa Poporului, ne-au lăsat pradă tranziţiei spre plus infinit. Par să nu vadă şi sigur să nu le pese că pe bolta învăţământului se adună norii şi pe frunţile feţilor frumoşi adolescenţi nu străluceşte steaua inteligenţei. Cunoaşterea vine, astăzi, mai degrabă din fişierele internetului, acolo unde îşi ţine rânduite însemnările “profesorul” Google, decât de pe băncile şcolii. Tot de acolo vine şi recunoaşterea, de pe YouTube. Recunoaşterea odraslei, a vecinei din cartier, care şi-a expus universul corporal pe catedră, sau şi-a păruit o colegă. Şi nu de ciudă că învăţa mai bine!
De unde ar putea veni speranţa e greu de spus, când o căutăm cu privirea prin zeroul din bugetul unei instituţii de învăţământ. Am scos profesorii în stradă şi, poate, vom scoate şi elevii. Să-i strângem laolaltă în agora, sub singurul semn de întrebare fecund, cioplit de antici pe piatra filosofiei – cel care naşte cunoaşterea.Adrian RADULESCU