RAPORT DE ANALIZA Piata Imobiliara 2010

În peisajul câmpinean, apărut un nou colegiu!

IMG_3657Deschiderea noului an şcolar, 2009-2010, are o semnificaţie deosebită pentru Grupul Şcolar Industrial de Petrol. Începând cu 1 septembrie, prin OMECI nr. 4142/2009, urcă în ierarhia unităţilor şcolare, devenind Colegiul Tehnic „Constantin Istrati”. Directoarea Colegiului, Viorica Iancu, justifică alegerea numelui  celui care a fost Constantin Istrati, declarând: „Ne-am oprit asupra lui Constantin Istrati, poate, pentru că a locuit la Câmpina, fiind prieten cu Hasdeu şi Grigorescu. De ce nu am ales denumirea, „Iulia Hasdeu”? Poate pentru că armonia strofelor poetei nu se leagă de concretul „Colegiu Tehnic”. Constantin Istrati a fost un chimist de marcă, preşedinte al Academiei Române în perioada 1913-1916, ministru de Industrie şi Comerţ în 1916. Personalitate complexă, reprezentant de seamă al ştiinlelor vremii sale, IMG_3659Constantin Istrati a lăsat posterităţii lucrări de o inestimabilă valoare din domeniul chimiei, igienei şi medicinii, arheologiei şi istoriei României.”
În cadrul festivităţii de dezvelire a panoului pe care este inscripţionată noua denumire, au participat primarul Horia Tiseanu, senatorul George Severin şi inspectorul adjunct Gheorghe Matei, marcând evenimentul prin discursuri semnificative. Carmen NEGREU

1 Comentariu pentru “În peisajul câmpinean, apărut un nou colegiu!”

  1. Tony spune:

    bai fratilor in ziarul asta toate articolele sint scrise de andreea stefan? ai nu pe bune! ha ha ha!

Publicitate

Cazare la munte ieftina

Ce parere ai?

PUBLICITATE

Targul National Imobiliar (TNI)